O familie cu șapte copii din Tărărăști a rămas sub cerul liber, după ce casa în care locuiau a luat foc.

În perioada minivacanţei de Revelion, pompierii, vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea misiunilor orientate spre salvarea vieţii, bunurilor şi protecţiei mediului.

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare reamintește cetăţenilor faptul că țurțurii de gheață de la nivelul acoperișurilor sau balcoanelor pot răni, în cădere, persoanele care trec prin zonă sau pot avaria autovehiculele parcate.

Campania "SALVATORII DONEAZĂ SÂNGE PENTRU VIAȚĂ!" care are ca scop sensibilizarea și mobilizarea cât mai multor cetățeni pentru a deveni donatori de sânge a început.

Intervenţii ale pompierilor la Satu Mare ca urmare a căderilor de zăpadă. Patru copaci au căzut peste maşini și fire de curent, astfel că a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

O cisternă cu butan gaz a derapat de pe carosabil într-o zonă nepopulată, între localitățile Lazuri și Peleș. Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a fost anunțat aseară despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit de pe raza orașului Tășnad.

Aseară, la ora 23:39 un apel la 112 efectuat de către un participant la trafic anunța un incendiu la un atelier de tâmplărie situat pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.

În urmă cu puțin timp s-a încheiat o nouă misiune de salvare a unui cal căzut într-o fosă septică a unei gospodării din localitatea Sâi.

Andreea, absolventă a cursului de prim ajutor din cadrul primei serii de voluntari sătmăreni, participă de azi, oficial, la intervenții alături de pompierii profesioniști.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii