Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Autorul dublei crime, P. Ioan Iosif, în vârstă de 34 de ani, a fost prezentat astăzi în fața judecătorilor Tribunalului Satu Mare. Judecătorii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

Astăzi, în jurul orei 9.30, pe Strada Mihai Viteazu din municipiul Carei, în zona supermarket-ului Kaufland, remorca unui camion a cedat și o mare parte din conținutul de cereale s-a vărsat pe partea carosabilă.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare l-au identificat ieri pe bărbatul bănuit de comiterea la data de 30 octombrie, a infracțiunii de omor calificat, față de care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Cinci vieţi au fost salvate de familia unui tânăr, de 21 ani, din Satu Mare, pe care medicii nu l-au mai putut ţine în viaţă. 

Un pieton, de 77 de ani, a fost rănit ușor ieri, 30 octombrie, în urma unui accident rutier produs în municipiul Satu Mare.

Polițiștii locali au reușit să-l depisteze pe bărbatul suspectat că ar fi comis dubla crimă de marți seară din municipiul Satu Mare.

Hotelul Dacia, simbolul orașului Satu Mare, își va recăpăta strălucirea de odinioară.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea - I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 39.870 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, pe care mai mulți bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară.

Alte cinci focare de pestă porcină au fost confirmate la cinci porci din cinci gospodării dintr-o cumunitate de romi din localitatea Dindești din Satu Mare.

Un bărbat în vârstă de 74 de ani și fiul acestuia, un bărbat cu handicap, în vârstă 39 de ani, imobilizat la pat, au fost uciși cu sânge rece în propria locuință din municipiul Satu Mare, cartierul Micro 15.

Două persoane, un bătrân și fiul acestuia, un bărbat cu handicap, au fost găsite decedate în propria locuință din cartierul Micro 15.

Poliţiştii au identificat un bărbat, de 31 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Începând de astăzi, 30 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă, operatorul aerian Wizz Air a crescut frecvența zborurilor săptămânale spre Londra, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Astfel, numărul curselor spre capitala britanică se ridică la 3, în zilele de marți, joi și sâmbătă.

A fost semnat contractul de lucrări pentru un nou proiect important de infrastructură, depus de Consiliul Județean Satu Mare, și care a obținut finanțare din partea Uniunii Europene și a Guvernului României.

Comisia de Siguranța Circulației constituită la nivelul Primăriei Municipiului Satu Mare a adoptat luni 29 octombrie, mai multe propuneri venite din partea Biroului Poliției Rutiere Satu Mare privind fluidizarea traficului în municipiu și creșterea siguranței șoferilor și pietonilor.

Consilierii județeni au votat rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2018.

Pompierii negreșteni intervin în aceste momente la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Negrești Oaș, pe strada Tudor Vladimirescu. 

Ultima achiziție intrată în dotarea ISU Someș Satu Mare îi va ajuta pe salvatorii sătmăreni să acționeze mai ușor la situațiile de urgență care presupun intervențiile la înălțime.

Două persoane au rămas încarcerate, în urma unui accident rutier produs în urmă cu câteva minute în sensul giratoriu de la Terebești.

Polițiștii au aplicat, în perioada 26 – 28 octombrie, peste 25 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și în jur de 200 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de peste 51.000 de lei.

cbadecembrie

centrulgmzamfirescu

energykardioclubnoiembrie

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii