pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Odată cu adoptarea Proiectului Național de Suport pentru Copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, adoptat de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență, 119 va fi noul număr de telefon unic la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor. Proiectul va intra în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

În perioada 21 – 23 septembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, împreună cu polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului și în colaborare cu jandarmii sătmăreni, polițiști de frontieră și reprezentanți ai Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură au organizat și desfășurat o acțiune pe linie piscicolă, pe raza județului Satu Mare.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au desfășurat ieri 23 septembrie, în jurul orei 17.20, activități de cercetare la fața locului în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Odoreu. 

Un bărbat din Drăgușeni și-a bătut soția până a băgat-o în spital. La data de 22 septembrie, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au fost solicitați să intervină la o adresă din localitatea Drăgușeni. 

La data de 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au început cercetările în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală.

Conform concluziilor analizei de risc actualizată  realizată  de Direcția de Sănătate Publică Satu Mare pentru zona de focar zonal activă care a fost carantinatăpentru o perioadă de 14 zile în Țara Oașului, nu mai este necesară prelungirea măsurii de carantinare.

În acest moment, în România sunt active un număr de 620 de focare pestă porcină africană (PPA), dintre care 19 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 319.008 porcine (animale afectate din focarele active).

Astăzi, la Depozitul Ecologic Regional de Deșeuri Nepericuloase Doba, a avut loc recepția tehnică a lucrărilor desfășurate pentru realizarea noii celule de preluare a deșeurilor.

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 15.515   îmbolnăviri, 13.845 vindecări și 441  decese cauzate de coronavirus.

Astăzi, la ora 09:41, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea teritoriului, de un proiectil perforant de calibru 100 mm, în pădurea din localitatea Poiana Codrului. 

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare scoate la concurs 22 de posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directă. Sunt scoase la concurs, prin încadrare directă, 13 posturi de ofițeri de poliție și 9 posturi de agenți de poliție. 

DSVSA Satu Mare a interzis accesul la comercializarea laptelui la patru comercianți, iar alți nouă comercianți au primit avertisment.

Astăzi, în jurul orei 20:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Botiz.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 23 septembrie Hotărârea numărul 74 prin pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat precum și modificarea și completarea HCNSU 43 din 01.07.2021 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România.

21 septembrie a fost ziua fără persoane decedate din accidente rutiere. Din fericire, în județul Satu Mare nici ieri și nici în ziua de 21 nu a fost înregistrat nici un accident rutier grav pe șoselele din județ. 

Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19. 

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au depistat pe raza de competență, un bărbat, de 73 de ani, din Tășnad, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În această perioadă, Primăria municipiului Satu Mare, prin Administrația Domeniului Public Satu Mare, execută lucrări de reabilitare a cimitirului de pe strada Amațului. Au fost refăcute căile de acces, iar în prezent se lucrează la gardul ce împrejmuiește cimitirul.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care crește la 6 la mie pragul incidenței COVID la care se închid magazinele la ora 18:00 și la care se introduce carantina de weekend.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, la delegarea și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, la mai multe imobile ale unor polițiști de frontieră din cadrul I. T. P. F. Sighetu Marmației – S. P. F. Petea, precum și la alte persoane, dar și la imobile aparținând S. P. F. Petea. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii