pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Conducător auto cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni rutiere.

În contextul avertizărilor meteorologice care vizează val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor de autovehicule ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 - 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia aflaţi printre pasageri. 

În perioada 10 – 13 iulie 2024, începând cu ora 22:00, se vor efectua tratamente fitosanitare la arborii de pe domeniul public al municipiului Satu Mare. 

ANM a transmis o avertizare de cod PORTOCALIU de caniculă valabilă pentru județul Satu Mare.

Lucrările la cel de-al treilea pod peste Someș intră într-o nouă etapă și se apropie tot mai mult momentul în care vor fi unite cele două părți, de pe malul stâng și drept.

Prefectul Ioan Tibil, în calitatea de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare, locotenent colonel Buzduga Sergiu Marius, i-au mulțumit și acordat azi o „Diplomă de apreciere” tânărului  Erdelyi David, care luni după amiază  a salvat de la înec o tânără de 20 de ani din apele râului Someș.

Astăzi, în jurul orei 17.00, un echipaj de cadre militare cu o autospecială și barca pneumatică precum și  echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru salvarea unei persoane de sex feminin, căzută în râul Someș.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat în weekend peste 250 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 97.000 lei. 

Conducător auto cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni rutiere. 

Rute alternative pentru DN 7 Pitești – Sibiu (Valea Oltului), închis pentru lucrări.

Primăria Satu Mare anunță că, începând de luni, 8 iulie, pe strada Horea din municipiu încep lucrările de reparații la trotuare și carosabil.

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în sensul că ,,O.U.G nr. 84/2024 lasă fără permis șoferi nevinovați; O.U.G nr. 84/2024 îi nenorocește și pe bicicliști și pe cei care folosesc trotinete electrice”, pentru a evita interpretări eronate, aducem următoarele clarificări: 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii