pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Desființarea unei construcții și amenzi în valoare de 66.000 lei aplicate de Garda de Mediu Satu Mare. 

Consilierii județeni sunt convocați miercuri, 13 iunie, de la ora 14:00, în ședință extraordinară.

Zece conducători auto cu vârste cuprinse între 24 de ani și 69 de ani care nu au acordat prioritate pietonilor au rămas FĂRĂ PERMIS. 

Conducător auto, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule, depistat pe drumul public. 

Femeie cercetată de polițiștii sătmăreni pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. 

Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat. 

Sâmbătă, 15 iunie, circulația pe bulevardul Transilvania va fi restricționată, cu ocazia desfășurării unei competiții automobilistice. 

Modificări la Codul Muncii. O inițiativă legislativă depusă la Senat introduce noi drepturi pentru persoanele angajate care au în întreținere copii cu handicap. Acestea se referă la munca la domiciliu sau la telemuncă.

Pompierii militari de la Secția de Pompieri Negrești-Oaș și de la Punctul de Lucru Turț, precum și lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Tarna Mare intervin în aceste momente, cu tehnică specifică pentru evacuarea apei în urma ploilor torențiale. 

Amenzi în valoare de 90.000 de lei aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore. 

Bărbat cercetat de polițiștii sătmăreni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sătmărenii se confruntă zi de zi cu lipsa de educație a semenilor, nu doar pe stradă, ci și în mijloacele de transport în comun. 

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Satu Mare anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică în municipiul Satu Mare. 

ANM a transmis o atenționare de COD GALBEN pentru Satu Mare. 

Primarii care au pierdut alegerile rămân în funcție încă câteva luni, respectiv până în octombrie, când le expiră mandatele pe care le exercită în prezent.

ANM a transmis o avertizare de COD ROȘU valabilă pentru județul Satu Mare. 

Incidente electorale în Satu Mare. Dosare penale și amenzi. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii