pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În cursul zilei de 4 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o acțiune de combatere a nerespectării normelor legislative, de către pietoni.

Prefectul Ioan Tibil alături de secretarul general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle a susținut azi o conferință de presă în care a prezentat detalii legate de organizarea procesului electoral la nivelul județului Satu Mare.

La data de 02.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. 

Conducător auto, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule depistat pe drumul public.

La nivelul județului Satu Mare sunt așteptate duminică, la urne, 300.525 de persoane cu drept de vot.

În județul Satu Mare a mai fost construit un pod peste râul Someș, între comunele Medieșu Aurit și Culciu, realizat cu fonduri din Programul Național de Dezvoltare Locală lansat de Ministerul Dezvoltării. 

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 289 locuri de muncă vacante. 

Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor Bucuresti a transmis o atenționare hidrologică ce vizează mai multe bazine hidrografice.

Numărul infracţiunilor de evaziune economico-financiară este în creştere semnificativă, potrivit unui bilanţ publicat de Poliţia Română. 

A plouat cu amenzi în weekend. 25 de șoferi lăsați fără permis de conducere. 

În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la obligația Consiliului Județean Satu Mare de a opera rețeaua antigrindină, biroul de presă al Consiliului Județean Satu Mare a transmis că acestea nu reflectă realitatea. 

Conducători auto cercetați pentru conducerea pe drumurile publice a unor vehicule fără a poseda permis de conducere. 

În data de 1 iunie, în jurul orei 01.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului, au depistat un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Crucișor, care se afla la volanul unui autoturism.

În weekend, jandarmii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.500 de lei, vizând în principal tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.

Patrula de jandarmi aflată în serviciu în Grădina Romei, duminică noaptea, a fost  sesizată de către un bărbat despre faptul, ca o persoană de sex feminin i-a sustras o suma de bani din portofel. 

ANM a transmis o atenționare de COD GALBEN pentru județul Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii