În şedinţa de astăzi, Guvernul a aprobat modificările aduse Codului administrativ, referitor la statutul prefectului şi subprefectului, în sensul că cei care le dețin vor putea fi membri de partid.
”În şedinţa de guvern de astăzi a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin demnitari. (…) Este un proiect care a fost asumat de către coaliţia de guvernare prin programul de guvernare, iar astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă (…) Nu este politizare a funcției, este o reașezare a acestei funcții. E un obiectiv asumat în programul de guvernare”, a precizat premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern.
”Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare. Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.
Potrivit modificărilor, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului.
"Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se explică în nota de fundamentare.