Imprimă această pagină

Anunțul deputatului PNL Adrian Cozma: De Paști sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, mergem la Înviere!

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

De Paștele ortodox – 1/2 mai – sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte. Nu vor fi restricții suplimentare, din contră, vom asigura condițiile ca toți credincioșii ortodocși, greco-catolici, neoprotestanți și de rit vechi să poată participa la slujbe fără vreo îngrădire, cu respectarea strictă a regulilor sanitare generale, adică  distanțare, mască, evitarea aglomerării.

Premierul României, Florin Cîțu s-a reîntâlnit miercuri, 21 aprilie, cu reprezentanții bisericilor și cultelor, pentru a stabili aceste detalii. Este a doua astfel întâlnire, după cea de Bunavestire, din 25 martie. Consultările benefice dintre Guvern și Culte s-au concretizat deja prin organizarea impecabilă a Paștelui catolic, precum și prin susținerea de către biserici și culte a campaniei de vaccinare.

Biserica Ortodoxă a și transmis parohiilor îndrumările privind desfășurarea slujbelor cu respectarea regulilor de protecție sanitară: dezinfectarea mâinilor la intrare, purtarea obligatorie a măștii, asigurarea unei suprafețe de min. 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, iar credincioșii vor aștepta, în afara bisericii, pe locuri individuale special marcate, primirea Sfintei Lumini, păstrând distanța de 1,5 m între persoane.

Toate regulile sanitare sunt temporare și urmăresc strict combaterea răspândirii virusului, nu au drept scop vreo modificare a slujbelor și practicii religioase.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii