Imprimă această pagină

Deputatul Adrian Cozma consideră că decizia CSM în cazul judecătorului Danileț nu poate fi contestată

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Deputatul PNL Adrian Cozma consideră că decizia CSM nu poate fi contestată și critică presiunile politice care se pun pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii în cazul excluderii judecătorului Danileț și arată că ”judecătorul nu e la prima abatere, a mai fost sancționat, lucru destul de rar întâlnit în rândul magistraților”. 

”Decizia CSM nu poate fi contestată. Indiferent ce opțiuni politice avem, avem obligația prin lege dar mai ales prin Constituție de a respecta deciziile în justiție. Și aici vorbim de decizia reprezentanților magistraților din România. Dacă și deciziile lor le contestăm, înseamnă că suntem pe un drum foarte complicat. 

Un judecător are obligația de a avea o conduită care să nu-i știrbească nicio clipă din prestigiu și credibilitate. Un om simplu își pune nădejdea într-un astfel de om. Sigur că poate unii consideră că judecătorii pot fi karatiști, pot fi tatuați din cap până în picioare și pot exersa diverse lupte sau se pot îmbrăca în pantaloni scurți în sălile de judecată. Dar nu trebuie să fie așa.

Politicienii noștri care au atacat ieri și astăzi CSM, fac exact ceea ce ei considerau că e ingerință politică. Da, Nu era treaba politicienilor să atace CSM, neștiind nici măcar speța pentru care un judecător a fost exclus din magistratură. 

Avem un proces pe rol și este inadmisibil ca politicienii sau oricine altcineva sa emită amenințări prin care sa pună presiune pe judecătorii care urmează să se pronunțe în această cauză, asta se numește ingerință în actul de justiție.

Să nu uităm. Domnul judecător nu e la prima abatere și a mai fost sancționat, lucru destul de rar întâlnit în rândul magistraților.

Ambasadele și partidele nu pot stabili dacă un judecător are un comportament inadecvat,  instanța poate da soluții și e bine că e așa.

Nu l-am văzut pe domnul Cioloș să sesizeze instituțiile europene atunci când judecători, procurori sau avocați au fost abuzați de către organele de cercetare.

Domnilor USR-iști, cine atacă justiția? CSM e o organizație profesională. Acolo magistrații nu sunt numiți de partide, din fericire. 

Parlamentul României nu e o arenă în care fiecare pune presiune pe deciziile magistraților. Iar cei mai vocali, după cum bine s-a observat, nu sunt nici avocați, nici juriști, ci doar politicieni. 

Cred într-o justiție dreaptă, corectă, care să-și păstreze prestigiul și autoritatea morală” - arată Cozma.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii