Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor MMAP, prin Administrația Fondului pentru Mediu #AFM, va lansa programul „Rabla pentru tractoare”. Acesta a fost semnat de ministrul Mircea Fechet și transmis spre Monitorul Oficial, în vederea publicării.
Persoanele fizice - producători agricoli se vor putea înscrie în program după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru Mediu pentru anul 2025, în aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro.
Procedura a fost modificată astfel încât, de această dată, fermierii se pot înscrie singur în program, fără intermediere din partea dealerilor de utilaje agricole.
Finanțarea se acordă la predarea spre casare a unui autovehicul uzat. În acest mod, se va realiza înnoirea parcului auto național de mașini agricole și vom răspunde așteptărilor micilor fermieri care vor să producă mai mult, mai ieftin și mai verde.
Înscrierea solicitanților în program se realizează prin completarea în aplicație a cererii de finanțare şi încărcarea următoarelor documente:
- cererea de finanțare, completată integral prin tehnoredactare, semnată olograf sau cu semnătură electronică;
- împuternicirea, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită;
- actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
- actul de identitate al persoanei care semnează cererea de finanțare, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
- certificatul de atestare fiscală privind plata obligațiilor către bugetul de stat, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
- certificatul de atestare fiscală privind plata impozitelor și taxelor locale și alte venituri ale bugetului local, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
- atestat de producător, emis pe numele solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație.
Există două categorii de vouchere: de 35.750 euro și de 44.000 euro, pentru tinerii fermieri, pe care îi susținem să facă agricultură sustenabilă.
Sprijinul financiar este de 65%, respectiv 80% din valoarea de achiziție a tractorului cumpărat, al cărui cost total nu trebuie să depășească 55.000 euro.
126 de dealeri de tractoare și mașini agricole autopropulsate au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul acestui program.
Prin intermediul acestei finanțări, ducem agricultura și munca fermierilor la un alt nivel!