Deputatul PSD Mircea Govor nu susține și nu va susține tăierea burselor pentru elevi și studenți.
Acesta este de părere că este nevoie de eliminarea pensiilor speciale și restructurarea aparatului birocratic supradimensionat din jurul ministerelor – inclusiv din teritoriu.
„În calitate de deputat în Parlamentul României, am depus astăzi o declarație de presă pe site-ul Camerei Deputaților, prin care doresc să trag un semnal de alarmă:
Nu putem construi stabilitate pe spatele elevilor, studenților și al cetățenilor cu venituri modeste.
România are nevoie de echilibru, nu de austeritate oarbă. De reforme reale, nu de măsuri nedrepte.
Am susținut clar că nu putem cere solidaritate de la oameni atâta timp cât nu eliminăm mai întâi privilegiile nemeritate:
„Dacă suntem sinceri în intenția de a face reforme, atunci să începem acolo unde risipa e reală: prin eliminarea pensiilor speciale și prin restructurarea aparatului birocratic supradimensionat din jurul ministerelor – inclusiv din teritoriu. Mă refer aici la agenții, direcții și companii unde s-au format enclave ale nababilor locali: persoane care se cred stăpâni pe moșie, își acordă salarii și prime nesimțite, fără să genereze valoarea reală în societate.
Nu vorbim despre funcționarii din administrațiile locale și județene, ci despre cei care parazitează sistemul public în disprețul contribuabilului. Despre structuri anchilozate, care lucrează în pierdere, dar sunt populate cu privilegiați care se autopremiază în timp ce țara face eforturi de austeritate. Nu faceți ligă de fotbal în cadrul Gvernului României, finanțată din banii ministerelor.
Reforma adevărată înseamnă să corectezi nedreptățile și dezechilibrele acolo unde ele s-au cronicizat. Ne dorim traversarea cât mai echilibrată a acestui context socio-economic și construirea unui viitor stabil și prosper pentru România.
Reforma adevărată înseamnă să corectezi nedreptățile și dezechilibrele acolo unde ele s-au cronicizat. Ne dorim traversarea cât mai echilibrată a acestui context socio-economic și construirea unui viitor stabil și prosper pentru România.
PSD va continua să fie vocea echilibrului și a decenței în actul guvernării. Vom susține acele măsuri care protejează cetățeanul, încurajează dezvoltarea și corectează excesele și nedreptățile din sistem. Nu vom tolera dublul standard și nici risipa din bani publici.”