Deputatul PNL Adrian Cozma a reacționat, după ce deputatul PSD Claudiu Manta a declarat că social-democrații iau în considerare un vot de abținere la moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan.
„În opinia mea, aceste tensiuni sunt mai degrabă ecourile luptei pentru putere din PSD. Toți liderii coaliției sunt conștienți că avem o situație fără ieșire, avem termene și parametri pe care guvernarea trebuie să le îndeplinească, deci suntem obligați să ne înțelegem. Orice primar de la PSD cred că este conștient că dacă nu redresăm deficitul va pierde finanțarea la proiectele în derulare. Toți știm că am stricat mintea acestei țări cu promisiuni, scutiri sau excepții și tot felul de populisme. Suntem în situația de a ne asuma greșelile și a fi responsabili. PNL Chiar a făcut acest lucru prin vocea președintelui care a avut curajul să spună: «Am greșit, ne cerem scuze românilor și hai să îndreptăm lucrurile ».
După alegerile din noiembrie, decembrie Partidul Național Liberal și USR au recurs la schimbări radicale în interiorul partidelor. PNL și-a debarcat echipa într-o noapte și l-a determinat pe președintele Iohannis să demisioneze. USR și-a înlocuit președintele în plină campanie și a pornit pe alt drum. Electoratul PSD și PNL a demonstrat că nu-l vrea pe Crin Antonescu, nu mai vrea trecutul așa cum a fost el. În acest punct, PSD are de făcut alegeri importante și cred că trebuie să dea dovadă de seriozitate și evident că oamenii care ne-au adus în această situație critică nu mai pot prezenta credibilitate”, a declarat Adrian Cozma la Digi24.