Deputatul PNL Adrian Cozma a participat, la invitația senatorului Daniel Fenechiu, la conferința de lansare a proiectului „Platforma e-UNBR”, un demers important pentru digitalizarea profesiei de avocat și pentru facilitarea accesului cetățenilor la justiție.
„Astăzi am participat, la invitația colegului meu, domnul senator Daniel Fenechiu, la conferința de lansare a proiectului „Platforma e-UNBR”, un demers important pentru digitalizarea profesiei de avocat și pentru facilitarea accesului cetățenilor la justiție.
Evenimentul a reunit reprezentanți de marcă ai sistemului juridic: domnul Traian Briciu, președintele UNBR, reprezentanți ai CSM, ai Autorității pentru Digitalizarea României, precum și colegi din Comisia juridică a Senatului României, între care domnii Ion-Cristinel Rujan și Cristian Niculescu Țâgârlaș, dar și alți profesioniști implicați în modernizarea actului de justiție.
Platforma e-UNBR reprezintă un pas concret către eficientizarea activității avocaților, reducerea birocrației și crearea unei infrastructuri digitale moderne, integrată cu sistemul judiciar.
Viziunea proiectului este una ambițioasă și necesară: transformarea pentru prima dată în istoria profesiei de avocat din România a unei activități preponderent manuale și fragmentate pe hârtie într-un serviciu public digital național, sigur și ușor accesibil, atât pentru avocați și instanțele judecătorești, cât mai ales pentru cetățenii care beneficiază de dreptul fundamental la apărare.
Am salutat această inițiativă binevenită, care răspunde unei nevoi reale de adaptare la noile realități tehnologice și care contribuie direct la consolidarea statului de drept și la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.”