Conferința a marcat începutul unei noi etape pentru PSD Bistrița-Năsăud, într-un climat de respect, responsabilitate și continuitate. Sunt momente care arată maturitatea unei organizații și capacitatea ei de a merge mai departe, păstrând ceea ce a construit și pregătind noi obiective pentru viitor.
„Îi adresez felicitări lui Bogdan Ivan pentru încrederea primită din partea colegilor și îi doresc mult succes în noua sa responsabilitate. De asemenea, îi adresez întreaga mea apreciere colegului și prietenului meu, Radu Moldovan, pentru tot ceea ce a construit în aproape două decenii la conducerea organizației și pentru contribuția sa la dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud.
M-am bucurat să întâlnesc o echipă unită, hotărâtă să continue proiectele care au adus rezultate și să răspundă cu aceeași responsabilitate așteptărilor oamenilor. Totodată, m-am reîntâlnit cu oameni care iubesc fotbalul bistrițean și care și-au amintit de perioada în care am fost ales președinte de onoare al Gloriei Bistrița, în timpul regretatului Jean Pădureanu. A fost un moment plăcut, care mi-a readus în memorie o etapă frumoasă legată de sportul și comunitatea bistrițeană.”



















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




