După 45 de ani în care au împărțit fiecare bucurie și încercare a vieții, plecarea ei lasă în urmă un gol profund și o suferință ce nu poate fi alinată, dar și recunoștință eternă pentru dragostea și dăruirea cu care a ocrotit întreaga familie.
„DRUM LIN SPRE LUMINĂ, FELICIA MEA!
Felicia, iubita mea soție, a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens și o durere pe care cuvintele nu o pot cuprinde.
Mi-ai fost alături la bine și la greu timp de 45 de ani, mi-ai fost sprijin, liniște și putere. Ai fost sufletul familiei noastre, o soție devotată, o mamă iubitoare și o bunică fără de pereche, care și-a înconjurat copiii și nepoții cu o dragoste nemărginită.
Prin bunătatea, căldura și grija ta ai ținut familia unită și fericită.
Astăzi nu pot să îți spun adio, pentru că iubirea adevărată nu se sfârșește odată cu plecarea. Vei rămâne în fiecare amintire, în copilul și nepoții noștri, în tot ceea ce am construit împreună și, mai presus de toate, în inima mea, până la sfârșitul zilelor mele.
Îți mulțumesc pentru viața pe care ai împărțit-o cu mine, pentru familia noastră, pentru dragostea ta și pentru toate clipele care au devenit acum cea mai de preț moștenire a noastră.
Drum lin spre lumină, scumpa mea soție Felicia mea! Dumnezeu să te odihnească în pace și să te așeze între cei drepți!
Te voi iubi și te voi purta în suflet pentru totdeauna.”



















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




