Imprimă această pagină

PSD Satu Mare a adoptat rezoluții de susținere a președintelui Liviu Dragnea și a Guvernului Sorin Grindeanu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Comitetul executiv al PSD Satu Mare, reunit miercuri după-amiaza în ședință, a adoptat cu unanimitate de voturi două rezoluții de susținere necondiționată a președintelui Liviu Dragnea și a Guvernului Sorin Grindeanu și o poziție legată de declarațiile președintelui PSD Iași, Mihai Chirică.

Prin rezoluțiile adoptate, PSD Satu Mare își exprimă susținerea necondiționată a domnului Dragnea Nicolae în calitate de președinte al Partidului Social Democrat și susținerea Guvernului legitim al României condus de domnul prim-ministru Sorin Grindeanu și a programului de guvernare cu care PSD a câştigat încrederea românilor şi votul acestora la alegerile din 11 decembrie 2016.

”Având în vedere necesitatea depășirii impasului în care s-a ajuns în societatea românească, nevoia de a implementa programul de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile din 11 decembrie 2016 și de a veni astfel în întâmpinarea așteptărilor și a necesităților românilor, rămânem fideli românilor care ne-au legitimat, proiectelor pe care le-am susținut și celui care a avut inițiativa construirii unei Românii cu o clasă de mijloc puternică, domnul președintele al PSD Liviu Dragnea. Îl susținem necondiționat pe domnul președinte Liviu Dragnea, susținem Guvernul Grindeanu și toate acțiunile sale care au scop aplicarea programului de guvernare”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

De asemenea, membrii CEX al PSD Satu Mare au adoptat o poziție referitoare la afirmațiile liderului PSD Iași, domnul Mihai Chirică, exprimându-și dezaprobarea față de atitudinea acestuia și considerând că toate problemele se discută în primul rând în forurile statutare ale partidului.

sursa: PSD Satu Mare

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii