Guvernul a aprobat în şedinţa de azi un pachet de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi care vor intra în vigoare anul viitor.

Deputatul PNL Adrian Cozma consideră că decizia CSM nu poate fi contestată și critică presiunile politice care se pun pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii în cazul excluderii judecătorului Danileț și arată că ”judecătorul nu e la prima abatere, a mai fost sancționat, lucru destul de rar întâlnit în rândul magistraților”. 

Străzile din cartierul Petru Maior din orașul Tășnad au fost pietruite, iar cei peste 200 de copii din zonă nu vor mai trebuie să treacă zilnic prin bălți și noroaie. 

Deputatul Adrian Cozma consideră o blasfemie apariția  ambasadorului propus de Parlamentul European pentru drepturile minorităților sexuale în rolul Maicii Domnului cu Iisus în brațe.

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, deputatul PNL Adrian Cozma a votat pentru scăderea TVA-ului pentru lemne de foc de la 19% la 5%. 

Deputatul sătmărean Adrian Cozma se află pe lista posibililor miniștri care ar putea face parte din noul Guvern al României condus de Nicolae Ciucă.

În ședința de Guvern de astăzi, 14 octombrie 2021, a fost adoptată Hotărârea de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ”Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, a anunțat azi președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma.

A fost adoptat Proiectul de lege care prevede ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale să nu mai solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluţionării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, anunță deputatul PNL Adrian Cozma.

Deputatul PNL Adrian Cozma a efectuat azi o vizită la producătorii locali din orașul Tășnad, comunitate pentru care Guvernul a alocat o sumă importantă de bani și, susține Cozma, ” în scurt timp se vor vedea investiții aici la piață dar și la alte obiective ale orașului”. 

Președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a susținut o conferință, alături de primarii PNL, în cadrul căreia a explicat beneficiile programului național de investiții ”Anghel Saligny” și a punctat o parte dintre măsurile luate de Guvernul Cîțu. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii