Banner blato Livrare1 
Guvernul a adoptat astăzi, printr-o Hotărâre, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru şcoli al României, în perioada 2017-2023, în condițiile în care acest program a fost adoptat, printr-o Ordonanță, în ședința din 18 august.
David Nicolae Coroian, elev al Școlii Gimnaziale ”Grigore Moisil” din Satu Mare și Andrei Tudor Verzeș de la Școala Gimnazială ”Octavian Goga” din municipiu sunt cei doi elevi de nota 10 la Evaluarea Națională din acest an.
În cadrul întâlnirii cu directorii unităților de învățământ din județul Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, le-a transmis acestora că încă din prima zi, elevii vor primi lapte și corn și i-a îndemnat să fie atenţi la derularea acestui program în școli.
În perioada 24 – 27 iulie 2017 s-a desfășurat la Focșani etapa națională a Concursului de referate și comunicări științifice ale elevilor din ciclul liceal la istorie, cu rezultate deosebite obținute de cele două eleve care au reprezentat județul Satu Mare:
În perioada 3-8 iulie 2017, s-a desfăşurat în Satu Mare cea de-a doua ediţie a Taberei naţionale de matematică „Lions Someş”, pentru elevi care au absolvit clasa a VI – a.
În perioada 3 – 8 iulie 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Clubul Lions Someș Satu Mare, în colaborare cu filiala Satu Mare a Societății de Științe Matematice din România și Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare, organizează a doua ediție a Taberei de matematică – Lions Someș Satu Mare.
Cele mai dorite unităţi şcolare de către părinţii care au copii ce urmează să treacă în clasa a V-a şi-au stabilit testarea la începutul acestei săptămâni.
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 19 – 30 iunie 2017.
Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, alături de directorul de cancelarie, Cecilia Marinescu au onorat invitaţia de a vizita firma S.C Polipol Mobila S.R.L din comuna Foieni.
Azi, începând cu ora 10.00, lângă bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în fața Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-a desfășurat un moment artistic pentru a celebra 128 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu.

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii