Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, noile relaxări pentru perioada sărbătorilor. Ministrul Sănătății a declarat că aceste măsuri de relaxare depind de comportamentul fiecăruia și că dacă numărul cazurilor de COVID va crește, restricțiile vor fi impuse din nou.

Ministerul Economiei a publicat lista dosarelor aprobate în Schema HoReCa, fiind detaliate și ajutoarele de stat pe care le vor primi beneficiarii drept compensație pentru scăderea activității în anul 2020 față de anul 2019, ca urmare a măsurilor restrictive pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Guvernul a anunțat noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri, la începutul ședinței de guvern, că Executivul va adoptat proiectul prin care ziua de luni, 29 noiembrie, va fi declarată zi liberă, astfel încât să fie realizată o punte cu zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie.

Guvernul Nicolae Ciucă a fost votat, joi, în Parlament. Acesta a primit încrederea a 70% dintre parlamentarii prezenți. Noul Guvern a primit 318 voturi ”pentru” și 126 ”împotrivă”.

Hotărârea de Guvern pentru aprobarea ajutorului de minimis în apicultură în 2021 a fost aprobată în ședința de Guvern de miercuri, 17 noiembrie, și publicată în Monitorul Oficial nr. 1097 ca HG nr. 1.219/2021 Hotărâre privind aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie—mai 2021 asupra sectorului apicol”.

Guvernul ia în considerare o minivacanță de 1 Decembrie pentru bugetari, prin declararea datei de 29 noiembrie drept zi liberă. Ca urmare, copiii, dar și salariații din România vor avea trei zile libere în timpul săptămânii și încă două din weekendul anterior.

Premierul demis Florin Cîțu a declarat astăzi după ședința de Guvern, că ia în considerare introducerea certificatului verde de vaccinare sau imunizare la SARS-CoV-2 în toate activitățile economice, pentru a ține economica deschisă. De asemenea, Cîțu spune că și în magazine ar putea fi necesar acest certificat.

Guvernul a aprobat luni hotărârea care reglementează sistemul garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR). Magazinele vor fi obligate să preia ambalajele de băutură din sticlă, plastic sau metal.

Moțiunea de cenzurădepusă de PSD a fost dezbătută și votată marți în plenul reunit al Parlamentului. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii