Guvernul României a aprobat în ședința de luni, 19 septembrie, ”Hotărârea pentru modificarea HG nr. 1084/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”.
Absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere față de performanțele realizate.
Guvernul a declarat 2 septembrie 2016 zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia, printre care s-au aflat și cetăţeni români, precum și în semn de solidaritate cu poporul Italian.
Guvernul propune reclasificarea orașelor în șapte categorii, iar a comunelor în două categorii în funcție de câțiva parametri ce iau în calcul noile realități sociale.
Astfel, în anul școlar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleași valori de 0,37 lei/elev, ca şi în anul precedent, pentru o perioadă de maximum 88 de zile de școlarizare.
Guvernul României a adoptat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență de modificare a Legii 95/2006 prin care structurile locale de inspecție sanitară vor fi readuse în coordonarea Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății.
Campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” a reușit să stârnească interesul