Echipa pregătită de Zoltan Ritli a fost învinsă de CSC Sânmartin, cu scorul de 1-0, într-un meci restant din cadrul etapei a treia din Seria 10.
După o primă repriză fără gol, dar cu două ocazii mari trecute în dreptul bihorenilor, repriza secundă a început cu un penalty acordat CSM-ului după un duel între Chitaș și Habakuk.
Lovitura de pedeapsă a fost executată de căpitanul Svarczkopf, însă portarul Barabaș a reușit să apere. Bucuria oaspeților a fost de scurtă durată, asistentul semnalizându-i centralului faptul că portarul nu a avut niciun picior pe linia porții, așa că penalty-ul s-a repetat. Gabi Cadar a fost desemnat să execute, însă și el a trimis în același colț, Barabaș a respins în față, mingea a juns tot la Cădar, care a șutat din nou, însă portarul bihorean a reușit să respingă încă o dată.
După o oră de la startul meciului, oaspeții au deschis scorul prin Ionuț Ban, care l-a învins pe Curileac cu un șut de la 25m. După zece minute, același Ban a fost aproape de 2-0, însă a șutat în Curileac, din colțul careului mic. Până la finalul jocului nu s-a mai înscris și bihorenii au plecat cu toate punctele de la Satu Mare și au trecut peste CSM în clasamentul seriei, la egalitate de puncte cu locul 3, ocupat de Gloria Bistrița.
CSM Satu Mare rămâne pe locul 6, cu 6 puncte, iar sâmbătă vor juca din nou pe teren propriu, de această dată cu FC Someşul Dej.
Liga 3 | Seria 10 | Etapa 3 | CSM Satu Mare 0 - 1 CSC Sânmartin (0-0)
Marcator: Ionuț Ban (min. 60);
Stadion: Olimpia ”Daniel Prodan”
Arbitru: Lădar Razvan (Zalău);
Asistenți: Lucaciu Doru Claudiu (Cluj), Turian Alexandru (Zalău);
Observatori: China Cristian (Baia Mare) și Marchis Traian (Baia Mare);
CSM Satu Mare: M. Curileac – C. Vădan, L. Tincău, Fl. Mureșan, Fl. Ionescu, M. Nyeki, Svarczkopf, K. Barth, V. Chitaș, R. Ziman, E. Zsiga;
Au mai jucat: K. Nyeki, Cadar și Jakab;
Antrenor: Zoltan Ritli;
CSC Sânmartin: Barabaș – Fl. Pop, D. Lupșe, A. Pintea, M. Arsene, P. Andraș (15 D. Sfârlea, 78 R. Pop), Habakuk, Al. Sorian, I. Ban, R. Baciu, P. Suciu.
Antrenor: Cosmin Bodea.