Imprimă această pagină

Muresán István, numit director interimar la conducerea CSM Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Satu Mare, în funcția de director al Clubului Sportiv Municipal Satu Mare a fost numit pe o perioadă de 6 luni Mureșan Istvan.

În această perioadă de interimat se va organiza concurs de ocupare a funcției de conducere, potrivit procedurii și criteriilor aprobate de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.

Pentru desfășurarea activității în condiții optime a activității Clubului Sportiv Municipal Satu Mare, se impune numirea pe perioadă determinată a unui director interimar, desemnată în persoana domnului Mureșan Ștefan pe o perioadă de 6 luni, perioadă în care se va organiza concurs de ocupare a funcției de conducere, potrivit procedurii și criteriilor aprobate de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare.

Potrivit structurii organizatorice conducerea Clubului este asigurată de către un Director şi de un Comitet director, ale căror principale atribuţii sunt stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

Vacantarea postului de director al Clubului Sportiv Municipal Satu Mare a venit ca urmare a decesului Fógel Vasile-Bernadet, care a fost numit în funcția de director al Clubul Sportiv Municipal Satu Mare în baza Contractului de management nr. 40401/28.08.2017.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii