Sătmărencele Adriana Matei și Vaida Beata, reprezentând România, au obținut o performanță deosebită la Campionatul Balcanic de senioare organizat în acest weekend la Satu Mare.
La Ciuperceni a fost inaugurată azi prima pistă de karting privată. Pista a fost amenajată pe o lungime de 860 de m, iar valoarea investiției
Sâmbătă, 16 aprilie 2016, de la ora 11.00, sala de sport a Liceului "Traian Vuia" din Satu Mare va găzdui
Sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare a găzduit azi o festivitate
Luptătorii de la CS Satu Mare – Cetate Heracle Ardud au fost recompensați
Grupele de înotători de la Ștrandul Aquastar au fost recompensați azi cu medalii, diplome,
Cluj Arena a găzduit duminică seara amicalul României cu Spania, câştigătoarea ultimelor două titluri continentale.

O activitate care necesită timp, răbdare şi fler pedagogic, înotul rămâne la latitudinea

Un nou proiect implementat de Federația Română de Rugby a ajuns în școlile din Satu Mare.
În weekend-ul trecut a avut loc la Iași finala Campionatului Național individual de seniori, competiție în cadrul căreia Cristian Bodîrlău a cucerit titlul de campion național (categoria de 90 kg), iar Marian Halas pe cel de vicecampion categoria de 81 kg).
UPDATE În mai puțin de două ore de la startul procesului de vânzare a biletelor la meciul de pe Cluj Arena, toate biletele au fost comandate.
Meciul de sâmbătă dimineața dintre Olimpia și ”U” Cluj a fost întrerupt câteva minute,
În baza planului de relaţii internaţionale, activităţi bilaterale, precum şi a programului de implementare
Fotbaliştii formaţiei FC Olimpia Satu Mare, împreună cu preşedintele Dan Băbuț, au împărţit, astăzi, mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor, în centrul municipiului Satu Mare.
Mani Gyenes a ținut să mulțumească consilierilor județeni pentru sprijinul financiar acordat pentru participarea la raliul Dakar 2016.
Complexul sportiv ENERGY KARDIO CLUB din municipiul Satu Mare își deschide porțile în data de 3 martie în incinta centrului comercial Shopping Plaza.
Astăzi, pe stadionul Municipal Gaz Metan Mediaș, în cadrul etapei a XIX-a, prima din acest an a Seriei a II-a din Liga a II-a, formația sătmăreană a pierdut cu scorul de 1-0 meciul jucat în compania celor de la Gaz Metan.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii