Imprimă această pagină

Policlinica Veche își suspendă activitatea pentru următoarele 14 zile

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Având în vedere situația actuală cu epidemia COVID-19 și gradul ridicat de contagiozitate al coronavirusului, pentru protejarea populației municipiului și județului Satu Mare, în conformitate cu decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, a recomandările forurilor medicale, conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a emis următorul comunicat:

- Începând cu data de 24 martie 2020, pentru un termen de 14 zile, se suspendă activitatea din cadrul Ambulatoriului de Specialitate Integrat (Policlinica Veche).

- Pacienții cu programări prealabile pentru intervalul 24 martie – 6 aprilie, sunt rugați să se adreseze pentru consultații, eliberări de rețete, inclusiv cele cu regim special,  medicilor de familie.

- Concediile medicale pentru intervalul mai sus menționat se vor elibera retroactiv, după reluarea activității.

- De asemenea, temporar, se suspendă internările în cadrul SJU Satu Mare pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

- Pacienții care se încadrează în gradul 1 sau gradul 2 de urgențe se pot prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe pentru acordarea de asistență medicală.

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii