Imprimă această pagină

Donații de aproape 20.000 de euro pentru Maternitatea din Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost dotată azi cu un monitor de funcții vitale și o unitate de fototerapie, în valoare de 10.000 euro.
Este cea de-a doua donație pe care Salvați Copiii o face pentru acest spital, în anul 2014 unitatea medicală a primit un incubator de terapie intensivă în valoare de 9.300 euro.
Medicul Zita-Panna Luczki, șefa secției de neonatologie, a mulțumit pentru donația de azi cu care nou-nascuții vor putea fi salvați. Întrebată de președinte executiv Organizația Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, ce anume mai lipsește secției, aceasta a spus că Maternitatea ar mai avea nevoie de o masă de reanimare performantă.
La eveniment au fi prezenți Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Organizația Salvați Copiii România, Amalia Năstase - ambasador al campaniei de reducere a mortalității infantile Salvați Copiii România, alături de conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii