În intervalul 31 octombrie, ora 07:00 – 03 noiembrie, ora 07:00, echipa din Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare a acordat îngrijiri medicale unui număr de 445 de pacienți.

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al numărului de kinetoterapeuți la 100.000 de locuitori.

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis astăzi date statistice despre parlamentarii aleşi la 1 decembrie, iar potrivit acestora, 101 de senatori şi deputaţi sunt femei. 29 de parlamentari au mai puţin de 35 de ani, un deputat AUR având chiar mai puţin de 25 de ani. 24 de parlamentari (12 la senat şi 12 la Camera Deputaţilor) au peste 65 de ani.

După doi ani de scădere, mortalitatea maternă a crescut considerabil în România, în 2020 și 2021, perioadă care coincide cu pandemia de Covid-19. 

În trimestrul I al anului 2022, pensia medie lunară a crescut cu 9,9% față de trimestrul anterior, a transmis astăzi Institutul Național de Statistică (INS).

Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli. 

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 223.600 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 99.300 pe sensul de intrare şi 124.300 pe cel de ieşire din ţară şi peste 52.900 mijloace de transport, dintre care aproximativ 24.000 pe sensul de intrare și 28.900 pe sensul de ieșire din țară.

În judeţul Satu Mare sunt, conform statisticii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, 2.951 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Anul trecut, în județul Satu Mare, numărul turiștilor a fost de 101.518, în creștere față de anul 2017, când s-au înregistrat 97.750. Dintre aceștia, 11.511 au fost turiști străini.

În judeţul Satu Mare, în anul 2018, au fost testate 2118 femei prin programul de screening gratuit, şi 151 cazuri au fost găsite cu suspiciune de proces malign (acestea urmând altă etapă pentru confirmare şi tratament unde era cazul), potrivit conducerii DSP Satu Mare. 

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii