Un om cald, optimist, deschis, autentic, un exemplu și o poveste vie care a ales să își împărtășească experiența de viață cu persoanele private de libertate custodiate de Penitenciarul Satu Mare și cu personalul unității, domnul Ușeriu a ținut un discurs motivațional și a participat la discuții libere despre schimbarea comportamentală prin stimularea încrederii de sine și accesarea resurselor interioare.
Traseul existențial al lui Ușeriu marcat de dorința de transformare dintr-o persoană care execută o pedeapsă privativă de libertate într-o închisoare de maximă siguranță din străinătate într-o persoană care aduce mândrie țării sale prin câștigarea diferitelor competiții sportive extreme și care se implică în diverse acțiuni sociale reprezintă un model de schimbare și de speranță că oricât de jos ai ajuns, există o posibilitate să te ridici, după cum afirma chiar dumnealui. Perioada post-detenție, în care a fost nevoit să se readapteze la viața din afara închisorii, a fost cea în care s-a produs schimbarea și care a determinat crearea actualei sale identități.
În prezent, Ușeriu este ambasador al proiectului Via Transilvanica, un traseu turistic de 1400 km care străbate 10 județe din România și prin care se încearcă să se revitalizeze anumite zone ale țării. Pentru el, libertatea este cel mai scump lucru pe care poți să-l ai și pe care poți să-l obții, e lucrul pe care trebuie să-l apreciezi cel mai mult, în timp ce succesul este cât un foc de artificii, partea de sacrificiu și de muncă fiind extrem de mare.
În cadrul evenimentului, conducerea Penitenciarului Satu Mare i-a adresat mulțumiri invitatului pentru prezență și discuțiile interactive purtate cu persoanele private de libertate și cu personalul unității, a subliniat importanța schimbării în orice moment al vieții și și-a exprimat deschiderea pentru colaborări viitoare cu domnul Ușeriu. Acesta a donat un număr de 10 volume din cartea dumnealui 27 DE PAȘI pentru biblioteca penitenciarului și a acceptat propunerea unității de colaborare prin diferite proiecte viitoare.
Scopul activității a fost facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, conștientizarea și valorificarea potențialului propriu și direcționarea acestuia într-o zonă utilă, prosocială a vieții lor.