”La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice”, se menționează în lege.
În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.
Legea a fost adoptată pe 7 decembrie 2022 de Camera Deputaților, cu 250 de voturi ”pentru”, două ”contra” și două abțineri.
Certificatul de cazier judiciar este documentul eliberat persoanelor, care atestă situația judiciară a acestora. Certificatul de cazier judiciar este valabil 6 luni de la data eliberării.
Categorii de persoane ce pot depune cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar:
-
persoane fizice, cetățeni români;
-
persoane fizice, cetățeni străini sau apatrizi;
-
persoane juridice cu sediul în România;
-
persoane juridice cu sediul în străinătate;
-
împuterniciții persoanelor fizice sau juridice;
Documente de identitate ce pot fi prezentate de către cetățenii români/străini:
-
Cetățenii români se pot legitima prin carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, carte electronică de identitate, pașaport.
-
Cetățenii străini se pot legitima prin pașaport, titlu de călătorie, permis de ședere, certificat de înregistrare a cetățenilor U.E., carte de rezidență, legitimație de şedere temporară, carnet de identitate.
Documentele trebuie să fie în termenul de valabilitate și să nu fie deteriorate sau distruse.