În fiecare an, la 28 februarie este sărbătorită Ziua Protecției Civile sau Ziua Apărării Civile, iar în acest an se împlinesc 90 de ani de la înființarea acestor structuri în România. 

În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, patru pompieri au fost avansaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, pentru merite deosebite. 

Cu ocazia aniversării a 86 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a organizat astăzi Ziua Porților Deschise.

Astăzi, cu ocazia Zilei Protecției Civile, am primit vizita a zeci de preșcolari, elevi, dar și adulți.

În această după-masă, la Restaurantul Select din municipiu a avut loc o întâlnire festivă la care au fost prezenți prefectul Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, conducerea ISU Someș Satu Mare, şefi ai instituțiilor subordonate ministerului Apărării și de Interne și angajații instituției organizatoare.
Peste 400 de copii au participat azi la „Ziua porților deschise”, eveniment organizat la ISU „Someș” Satu Mare și la subunitățile din județ (Carei, Negreşti-Oaş, Tăşnad şi Turţ), cu prilejul „Zilei Protecției Civile”.
În 28 februarie 2017 se împlinesc 84 de ani de când există primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile În România (Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933).

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii