Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului.
Primăria Satu Mare a lansat azi procedura de finanţare nerambursabilă pentru proiecte culturale, sportive şi de tineret.
Mâine se desfășoară cea de-a 22-a ediţie a Concursului de vinuri nobile din Carei, la motelul Vraja Viilor.
La Restaurantul Poiana Codrului a avut loc prima petrecere festivă, odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare și extindere.
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) - 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Scopul campaniei de prevenire a violenţei sexuale Iubeşte Inteligent! a fost conştientizat şi asumat de către Surorile Piariste din Carei ca o necesitate în educaţia beneficiarilor pe care-i găzduiesc şi îi îndrumă.
Mâine, 15 martie, consilierii județeni se întrunesc în ședință extraordinară, de la ora 14.00, în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Satu Mare.
Top-managementul companiei ALU MENZIKEN, dezvoltatorul investiţiei din comuna Medieşu-Aurit şi conducerea judeţului Satu Mare s-au întâlnit azi pentru a analiza stadiul derulării investiţiei.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv adjunct
Consiliul Local al municipiului Satu Mare este convocat în şedinţă extraordinară, pe data de 14.03.2017 ora 14.00.
Papa Francisc va face o vizită în România.
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES Romania oferă 200 locuri de muncă vacante pentru munca sezonieră, ambalat fructe și verdețuri (regiunea Lérida).
17 martie este ultima zi până la care primarii pot să depune proiectele de dezvoltare în vedere obținerii finanțăriilor prin PNDL, potrivit declarațiilor făcute azi, în cadrul unei vizite la Satu Mare, de viceprim-ministrul Sevil Shhadeih.
Începând cu 26 februarie, cadre ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare îl caută pe bărbatul dat dispărut în râul Someș în timp ce se afla la pescuit.
Centrul meteorologic regional Transilvania Nord anunță cod galben de ceață care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.
În perioada 11-14.03.2017, SC Electrica va efectua lucrări de modernizare la staţia de transformare de 110/6kV SM 2, situată pe str. Oituz, nr. 2, în municipiul Satu Mare.
Ca în fiecare an, comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, a ţinut să transmită felicitări personalului feminin al unităţii, dar şi doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Satu Mare.
Polițiștii rutieri sătmăreni au fost prezenţi în trafic azi, 8 Martie, pentru a oferi doamnelor și domnișoarelor aflate la volanul mașinilor câte o floare, cadou simbolic al preţuirii femeii.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare comunică o rată a șomajului la sfârșitul lunii februarie 2017 de 4,03%.
În 22 și 23 aprilie 2017 are loc o nouă expoziție de câini, la Satu Mare.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii