Banner blato Livrare1 
banner simple shop

Începe Programul Rabla pentru electrocasnice. Buget aproape dublu față de ediția precedentă

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ediția din acest an a Programului Rabla pentru electrocasnice începe vineri, 14 mai, și are un buget aproape dublu față de ediția precedentă.

În prima etapă se pot înscrie cei care vor să își schimbe mașinile de spălat rufe, mașinile de spălat vase și uscătoarele de rufe. 

Prima săptămână va fi dedicată înscrierii, astfel că abia după 21 mai vor fi eliberate primele vouchere.

Cei interesați trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să se angajeze că vor preda aparatul vechi. Declarația trebuie încărcată apoi pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Odată obținut voucherul, aveți la dispoziție 15 zile pentru a cumpăra aparatul dorit.

Același solicitant poate obține mai multe vouchere, însă pentru aparate diferite. Nu se pot cumula aceste sume obținute din partea statului pentru a cumpăra mai ieftin un aparat de aer condiționat, de exemplu.

Potrivit regulamentului, aparatul vechi poate fi dus la magazinul din care cumpărați echipamentul nou sau poate să fie ridicat de acasă.

În cadrul programului sunt cuprinși 24 de comercianți, în principiu toate marile magazine de profil.

Fondul total din acest an pentru programul ”Rabla pentru electrocasnice” este de 75 de milioane lei, aproape dublu față de ediția din 2019 când au fost alocate 40 de milioane de lei.

 

Într-o primă etapă a programului vor intra electrocasnicele. 

Astfel pentru o mașină de spălat voucherul va avea o valoare între 200 și 300 de lei, pentru un uscător de rufe între 400 și 500 de lei, iar pentru mașini de spălat vase, între 300 și 400 de lei. 

Aceeași sumă se acordă și pentru aparate frigorifice. Cei care vor să își schimbe aparatele de aer condiționat primesc 400 de lei.

Pentru aspiratoare, voucherul este de 200 de lei.

Într-o a doua etapă vor fi cuprinse laptopurile, tabletele şi televizoarele pentru care sunt alocate sume între 300 și 500 de lei.

  • Mașini de spălat rufe: 200 - 300 de lei
  • Uscător de rufe: 400 - 500 de lei
  • Mașini de spălat vase: 300 - 400 de lei
  • Aparate frigorifice: 300 - 400 de lei
  • Aparate de aer condiționat: 400 de lei
  • Aspiratoare: 200 de lei
  • Laptopuri: 500 de lei
  • Tablete: 300 de lei
  • Televizoare: 300 - 400 de lei

Lasă un comentariu

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii