Casa Județeană de Pensii Satu Mare a demarat activitatea de preluare și de distribuire a biletelor de tratament, ca urmare a aprobării criteriilor de acordare ale acestora și a planificării unui număr de 18 serii alocate pentru acest an.
”Prima serie de beneficiari s-a cazat deja în unitățile hoteliere, începând cu data de 09.03.2022 și aici ne referim la unitățile hoteliere ale T.B.R.C.M., respectiv în unitățile de tratament balnear ale Casei Naționale de Pensii Publice.
Pentru această primă serie au fost alocate 100 de bilete care s-au vândut cu succes. Urmează seria cu intrare în data de 23.03.2022, care este în desfășurare. Lista cu Diagrama de Alocare Automată este publică și se găsește pe site-ul instituției noastre www.cjpsm.ro și ca urmare, toți beneficiarii o pot consulta. Persoanele sunt anunțate telefonic în condițiile în care li s-a alocat biletul de tratament balnear, pentru a se prezenta la instituția noastră în vederea ridicării acestuia și ca urmare, nu este necesar să se intereseze periodic referitor la acest aspect. Până în prezent la instituția noastră s-au depus 661 de cereri din care 100 au fost deja soluționate, majoritatea fiind cu suportarea unei contribuții, existând și câteva bilete acordate gratuit în conformitate cu criteriile stabilite.
”Stațiunile pentru care se pot solicita în acest moment bilete de tratament sunt: Olănești, Moneasa, Geoagiu, Băile 1 Mai, Bizușa, Buziaș și Covasna, interesul maxim manifestat fiind pentru stațiunile Băile 1 Mai și Covasna”, a transmis conducerea CJP Satu Mare.
Durata unui sejur este de 16 zile, iar a tratamentului balnear de 12 zile. Solicitanții de bilete de tratament pot depune cererile la Compartimentul Bilete de Tratament din cadrul Casei Judeţene de Pensii de luni până joi în intervalul orar 9,00-13,00. Specificăm faptul că se completează doar formularul tipizat de cerere aprobat, acesta putând fi obținut de la sediul instituției noastre sau de pe site-ul www.cjpsm.ro.
Pensionarii achită pentru un bilet de tratament 50% din cuantumul pensiei, avându-se în vedere aici si alte venituri conexe, iar asigurații achită 50% din valoarea acestuia dacă veniturile brute nu depășesc 6095 de lei, respectiv întreaga valoare a biletului de tratament dacă aceste venituri depășesc salariul mediu brut. Valoarea unui bilet de tratament poate fi cuprinsă între 1.933,88 lei și 2.027 de lei, în funcție de unitatea de cazare. Informații suplimentare se pot obține de la numărul de telefon 0261-706827 (Compartimentul Bilete de Tratament).
Biletele nevândute în urma alocării automate de către CNPP în sistem informatic pot fi valorificate de către Casa Judeţeană de Pensii până în momentul începerii sejurului.