pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Proiect | Echipamente speciale pentru colectarea deșeurile de pe râul Someș

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, de Ziua Mondială a Apei, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna și consilierul pentru probleme de ape, Pásztor Sándor, s-au aflat într-o vizită de lucru în județul Satu Mare.

Cei doi oficiali au anunțat cu această ocazie lansarea unui nou proiect de mediu, în valoare de 1.805.178 lei, care va fi implementat în județul Satu Mare până la finele anului viitor. Prin intermediul acestui proiect, pe râul Someș vor fi amplasate echipamente speciale pentru colectarea deșeurilor înainte ca acestea să ajungă pe teritoriul Ungariei.

echipamente desuri somes1

”La ora actuală apele curgătoare sunt pline de gunoaie, mai ales de flacoane din plastic, iar rezultatele acțiunilor de igienizare au eficiență limitată. Deșeurile sunt antrenate pe diferite căi în rețeaua hidrografică și se propagă în apele transfrontaliere”, a declarat Pásztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, coordonator al proiectului.

Potrivit ministrului Mediului, Tánczos Barna, în județul Satu Mare, tehnica de colectare va fi amplasată în zona localității Odoreu. Echipamentul va fi format din două cuve pentru colectare plutitori – încastrate în malul drept – și un baraj realizat din pontoane plutitoare. Se vor construi, de asemenea, un drum de acces și o platformă.

“Ne dorim ca acest proiect să fie încheiat până la finele anului viitor. Pentru depozitarea gunoaielor colectate vom încheia protocoale cu autoritățile locale, iar în perspectivă vom dezvolta activități de prevenire și vom începe cu instruirea copiilor încă de la grădiniță”, a afirmat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Consiliul Județean Satu Mare se va implica în acest proiect și va asigura spațiul necesar pentru depozitarea deșeurilor colectate.

“Prin Depozitul Ecologic de la Doba, aflat în gestionarea Consiliului Județean Satu Mare, vom fi parteneri ai acestui important proiect de mediu. Vom prelua deșeurile colectate de pe cursurile de apă, și, în același timp, vom încerca să găsim soluții de reciclare printr-un parteneriat transfrontalier dezvoltat cu vecinii noștri din Ungaria”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Proiectul care va fi implementat în județul Satu Mare face parte dintr-un proiect mai amplu care va cuprinde 11 județe de pe cursurile de apă din bazinele hidrografice Crișuri și Someș-Tisa.

echipamente desuri somes2

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii