TEDi, unul dintre cei mai mari retaileri non-food din Germania, va deschide pe 28 aprilie cel de-al șaisprezecelea magazin din România.
Noul magazin TEDi, cu o suprafață de 744 metri pătrați, este rezultatul parteneriatului cu Nhood România și este situat în centrul comercial Aushopping Satu Mare, pe strada Drumul Careiului nr. 77-79.
Noul magazin TEDi este rezultatul parteneriatului dintre retailerul german și compania de consultanță imobiliară Nhood România, care administrează centrul comercial Aushopping Satu Mare.
În România, Nhood este mandatată de Ceetrus să gestioneze portofoliul de 21 de centre comerciale Auchan din întreaga țară și să continue dezvoltarea celui mai mare proiect de regenerare urbană din România - Cartier Coresi - în beneficiul comunităților și al tuturor parteneriatelor.