Centrul Social de Servicii Medicale
Medic școlar - 2 posturi, studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profilul medicină, specializarea medicină generală;
Asistent medical - 5 posturi, studii postliceale sanitare absolvite cu diplomă, în specializarea asistență medicală.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la Biroul Resurse Umane Salarizare, până la data de
04 Noiembrie 2016 inclusiv, orele 15,00.
Condiţii generale de participare la concurs:
Pot participa la concurs persoanele care îndeplinesc condițiile generale prevăzute de art.3 din H.G. nr.286/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţii specifice de participare la concurs pentru posturile de medici:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profilul medicină, specializarea medicină generală;
vechime în specialitatea studiilor minim 1 an;
Condiţii specifice de participare la concurs pentru posturile de asistenți medicali:
studii postliceale sanitare absolvite cu diplomă, în specializarea asistență medicală;
vechime în specialitatea studiilor minim 1 an;
Dosarul de înscriere va conţine în mod obligatoriu următoarele documente:
• cerere de înscriere cu menţiunea postului;
• copia actului de identitate;
• copiile după diplomele de studii;
• copie după carnetul de muncă sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă și specialitatea studiilor;
• certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical;
• cazier judiciar;
• curriculum vitae model european;
• aviz psihologic;
• poliţa de asigurare malpraxis;
• copia certificatului de membru OAMR pentru posturile de asistenți medicali;
• copia certificatului de membru CMR pentru posturile de medici.
Copiile de pe actele mai sus enumerate se prezintă însoţite de documentele originale, care se vor certifica pentru conformitate de către secretarul comisiei de concurs.
Bibliografie concurs pentru posturile de medic:
• Legea nr.215/2001/R a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
• Ordinul nr.5298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitațile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos;
• Ordinul nr.1955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• Esențialul în pediatrie - Eugen Ciofu/Carmen Ciofu, Ediția a 2 a, Editura Medicală Almatea – București 2002, Capitolele I, II, IV, IX, X, XI, XII, XIV, XV.
Bibliografie concurs pentru posturile de asistent medical:
• Legea nr.215/2001/R a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
• Ordinul nr.5298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitațile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos;
• Ordinul nr.1955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• 1555 teste de evaluare continuă în nursing – Editura Ana Davila – București 2003.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0261- 714196, interior 116.