În unele situații, petrecăreții pot fi obligați de autorități să efectueze între 50 și 150 de ore de muncă în folosul comunității.
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a fost publicată miercuri, 10 iunie, în Monitorul Oficial. Noile prevederi vor intra în vigoare duminică, 14 iunie.
Sunt prevăzute amenzi mai mari în special situațiile în care petrecerile private, muzica puternică sau alte activități zgomotoase afectează locuitorii din apropiere.
Organizatorii de evenimente private trebuie să țină cont de intensitatea muzicii, de amplasarea spațiului și de orele de liniște.
În cazul în care poliția constată tulburarea liniștii publice, amenzile pot fi semnificative.
Cele mai mari sancțiuni sunt prevăzute pentru petrecerile private organizate în apropierea locuințelor, unde amenda poate ajunge la 6.000 de lei la prima abatere și la 12.000 de lei în cazul repetării faptei. Totodadă, petrecăreții pot fi obligați de autorități să efectueze până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.
„Tulburarea liniştii publice a devenit una dintre problemele care afectează viața oamenilor din ce în ce mai des. Zgomotul şi comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice şi în vecinătăți. Oamenii sunt deranjați constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activități care tulbură liniştea. Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniştii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente”, au precizat inițiatorii legii, în expunerea de motive.
Ce se schimbă pentru petrecerile private
Una dintre schimbări vizează petrecerile private, organizate în spații neacoperite (curți, grădini), în foișoare, corturi sau alte amenajări, situate în vecinătatea locuințelor sau a imobilelor cu caracter social.
Astfel, petrecăreții care utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor riscă amendă de la 4.000 la 6.000 de lei.
În cazul în care aceștia nu se potolesc iar fapta se repetă într-un interval de 72 de ore de la constatarea primei fapte, riscă amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei. Alternativ, autoritățile pot dispune efectuarea a 100 până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.
Amenzi pentru gălăgie, în orele de liniște
Legea prevede sancțiuni mai mari și pentru cei care tulbură liniștea locatarilor în intervalele 22:00 - 08:00 și 13:00 - 14:00.
Producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Dacă aceeași faptă se repetă în termen de 72 de ore de la constatarea primei contravenții, amenda prevăzută este de la 4.000 lei la 6.000 lei, sau prestarea a 70 - 120 de ore de activități în folosul comunității.
Amenzi și pentru zgomote, strigăte sau larmă
Tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, ori prin strigăte sau larmă, va fi sancționată cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.
În cazul repetării faptei într-un interval de 72 de ore de la prima constatare, amenda va fi cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei.
Alternativ, contravenientul poate fi obligat să presteze între 50 și 100 de ore de activități în folosul comunității.
Ce se întâmplă dacă amenda este contestată
Legea prevede noi reguli privind contestarea sancțiunilor.
Mai exact, hotărârea prin care este soluționată plângerea poate fi atacată doar cu apel. Apelul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar hotărârea pronunțată de tribunal va fi definitivă.



















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




