În cadrul manifestărilor a luat cuvântul Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură a municipiului Carei, care a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 Mai, după care a fost oficiat un Te Deum.
Au fost depuse apoi coroane în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea Independenței de Stat a României din partea Primăriei municipiului Carei, Veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă, Subunităților M.A.I., PSD, ALDE, PNL, Asociației Foștilor Refugiați Carei, Despărțământului Astra Carei, Asociației Unirea 2009 Carei, Asociației de pensionari Castelanii Seniori 2015, precum și flori de către clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Carei, respectiv clasa I de la Școala Gimnazială Nr. 3 Carei.
Evenimentul s-a încheiat cu un scurt moment artistic prezentat de solistele Daiana Cășuț și Denisa Vasile, acompaniate la vioară de prof. Adrian Pașca.
După manifestare, la bustul Regelui Ferdinand, Adrian Ștefănuți a evocat personalitatea Majestății Sale, după care au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea Primăriei municipiului Carei, PNL, Despărțământului Astra Carei și Asociației Foștilor Refugiați Carei.
În jurul orei 11.00, în Parcul Dendrologic a avut loc tăierea simbolică a panglicii care a inaugurat proiectul Europa la ea acasă - Actori reprezentativi din țările Uniunii Europene.
Tot în aceeași zi, Dragoș Georgescu, director al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și membru al Fotoclubului „Vasile Vénig László” Carei a fost anunțat câștigător al concursului de fotografie „10 ani de Uniunea Europeană”: UE înseamnă libertate!, organizat de Centrul Regional Transilvania de Nord – Cluj Napoca.
Acesta a fost prezent în Parcul Central din Cluj Napoca, unde au fost expuse fotografiile câștigătorilor.