pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Asociația Werdnig Hoffman pornește un nou program de dezvoltare personală destinat tinerilor din Carei

Asociația Werdnig Hoffman pornește un nou program de dezvoltare personală destinat tinerilor din Carei.
Acest lucru este posibil pentru că, în 29-30 iulie, reprezentanții asociației au participat la un curs de Lider în cadrul programului The Duke of Edinburgh's International Award. Formatorii din cadrul fundației au instruit membrii asociației din Carei cum să ghideze tineri voluntari în a-și atinge toate obiectivele propuse, și să îi ajute să progreseze armonios.
Prin colaborarea cu Fundația The Duke of Edinburgh's International Award România, Asociația Werdnig hoffman a devenit o Unitate Award licențiată, care livrează și pune la dispoziție tinerilor din Carei, atât programul – care îi va ajuta să își transforme visele în realitate, căt și liderii care sunt dornici să schimbe noua generație, să îi ghideze pe tineri pe acest drum și să le fie suport moral pe parcursul activităților, încurajându-i să-și înfrunte temerile și să devină tot mai buni în activitățile în care se vor implica.
The Duke of Edinburgh’s International Award (DofE) este liderul programelor de dezvoltare personală şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani.
Pentru tineri, DofE este, mai presus de toate, o provocare la cunoaştere personală. Fiecare participant are șansa unică de a se vedea şi de a fi văzut ca o personalitate unică. Pentru a ajunge la această cunoaștere, participantul va întâlni un număr de provocări a căror formă va fi aleasă de fiecare participant în parte sub îndrumarea unui lider sau a unui formator din program. Aceste provocări se regăsesc sub forma activităţilor din program.
Astfel, în program tinerii nu concurează unul împotriva celuilalt, ci doar cu ei înșiși, ca toate dificultățile surmontate de ei, în timpul programului, să-i ajute să-și cunoască calitățile și să învețe noi abilități. Pentru a îşi atinge scopul, participanții trebuie să aiba în primul rând, determinare și perseverență. Depășindu-se pe sine și depășindu-și așteptările proprii este una din marile recompense ale persoanei înscrise în program.
Impactul programului asupra tinerilor finalizatori ai programului Award se poate vedea prin creșterea prezenței tinerilor la orele de curs din sistemele de învățământ, a dedicării studiului și ridicarea nivelului de reușita școlară. Programul cultiva abilități precum leadership, lucru în echipa și colaborare, flexibilitate, rezvolvare de probleme, negociere și influențare, comunicare. Totodată creșterea implicării in activități voluntare și comunitare, precum și a participării tinerilor în viața socială, politică a comunității din care fac parte. La final, tinerii finalizatori ai programului Award obțin de asemenea și o acreditare internaționala pentru progresul avut în timpul parcurgerii unui program de educație non-formală.
Formarea Liderilor Award a fost un real success iar cele doua zile de curs au fost pline de informații și activități interactive. Membrii noștri au devenit Lider certificați, au aflat care este structura și secțiunile programului Award, care sunt obiectivele de dezvoltare ale tinerilor, au învățat despre diferite metode de mentorare a participanților înscriși în programul Award și cum pot fi ele livrate și în cadrul asociației noastre!
Mulțumim Fundația The Duke of Edinburgh's International Award Romania și trainerilor Carmen Dragomir, Radu Bosuioc și George Apostu.
Mulțumim și participanților la curs: Robert, Daniel, Andreea, Andrei, Adela, Cosmina, Maria Ț., Sanda, Maria Ș, Teo, Raluca, Carolina, Bogdan si Beata. Le urăm succes sub noua lor “pălărie” de Lideri și multă inspirație în munca lor cu tinerii.
De asemenea mulțumim și tinerilor voluntari, prezenți la curs, că au raspuns inițiativei noastre de a descoperi programul award.
Așteptăm cu drag alți tineri curioși din Carei, să ne contacteze dacă doresc să participe într-un program interesant, să facă parte dintr-o echipă tânără, entuziasmantă și cu initiativă și dacă doresc să își întreaca propriile limite.
Ne puteți găsi atât la sediul asociației Werdnig Hoffman precum și în Tabăra pentru tineri cu dizabilități, care va a vea loc în perioada 21-27 august la Bobald. Pentru mai multe informații despre program, tabăra sau asociație, ne puteți contacta via email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii