Amalia Simion (14 ani), elevă a Școlii Gimnaziale Grigore Moisil, a fost desemnată Miss Ziua Orașului Satu Mare 2017, în cadrul unui concurs-spectacol ce s-a desfășurat pe scena principală din Piața 25 Octombrie.
Caravana SMURD a poposit azi în centrul municipiului Satu Mare, în fața Hotelului „Dacia” din Piaţa Libertății.
La data de 26.05.2016, în jurul orelor 01,00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Negresti Oaș au fost sesizați prin SNUAU112 de de către un bărbat din Orașu Nou, despre faptul că i-a fost spart un geam de la locuință.
Află că în județul Satu Mare sunt zeci de asemenea locuri de muncă vancate unde te poți prezenta, în anumite condiții, la concurs.
Piața Libertății a fost închisă în această seară, urmând ca traficul rutier să fie redeschis începând de luni, după terminarea Zilelor Orașului.
Azi, în cabinetul prefectului județului Satu Mare, Darius Filip a fost prezent ambasadorul Poloniei în România, Excelenţa Sa Marcin Wilczek, aflat într-o vizită de curtoazie în judeţul Satu Mare.
Azi a avut loc deschiderea oficială a biroului regional al rețelei de dezvoltare comercială Central - Europeană MNKH.
Nu mai puţin de nouă conducători auto au rămas ieri, 23.05.2017, fără permise de conducere din cauza faptului că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public.
În cadrul programului „CU MIC CU MARE LA COMPOSTARE” inițiat de Agenția pentru Protecția Mediului în parteneriat cu Primăria Satu Mare si ISJ, azi,
În intervalul 24 mai, ora 15 - 27 mai, ora 23 vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, potrivit ANM.
Modificările din programul de transport al Transurban S.A. Satu Mare, cu ocazia Zilelor Orașului Satu Mare 2017:
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în județul Sălaj, sâmbătă, 27 mai, în intervalul orar 08.00-18.00, se va închide DN1F Zalău—Satu Mare, pe raza localității Bocșa (km 102+960 de metri), deoarece se vor executa lucrări la o trecere la nivel cu calea ferată.
În organizarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei municipiului Satu Mare şi Garnizoanei Satu Mare, joi, 25 mai 2017, între orele 10,30 şi 14,00
În contextul evenimentului ecologic, 24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor, respectiv în cadrul competiției “Cel mai tare la reciclare”, APM Satu Mare organizează cea de-a IX-a ediţie a „Paradei Florilor”
De ”Zilele Orașului Satu Mare”, circulația mașinilor va fi închisă în Piața Libertății începând de joi, ora 20.00.
Primarul Municipiului Satu Mare a prezentat azi programul complet al concertelor și evenimentelor ce vor avea loc de Zilele Orașului Satu Mare în perioada 26-28 mai. Bugetul pentru aceste zile este de 100.000 euro.
Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Kereskényi Gábor l-au primit azi pe şeful misiunii Republicii Federale Germania în România, Excelenţa Sa, Cord Meier-Klodt.
Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei invită toți careienii la evenimentul omagial organizat cu ocazia Zilei Eroilor, joi, 25 mai 2017, de la ora 12.15, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei.
Caravana “Fii pregătit!” va ajunge în luna mai, la Satu Mare și Tășnad în zilele de 27 și 28 mai.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii