Este vorba despre spectacolul Rudele în regia lui Babarczy László, artist emerit, laureat al premiilor Jászai și Kossuth. O parte a venitul total al spectacolului va fi oferit de către Trupa Harag György Fundației Hans Lindner (Programul Raza Speranței). Cealaltă parte a sumei va intra în posesia Fundației Proscenium care va dona banii tratamentului de recuperare a doi colegi grav bolnavi al instituției.
Adaptarea realizată de Babarczy László renunță la pietatea versiunilor scenice familiare: Babarczy renunță la versiunea scenică realizată de Móricz în spiritul epocii contemporane lui și se folosește de însuși romanul, urmărind accentuarea rigurozității, inexorabilității și clarviziunii acestuia. Conturarea tipologiilor sau a comicului sunt neglijate în favoarea realizării unei adevărate tragedii. Comicul este înlocuit de ironie, într-o atmosferă pur realistă ce își impune de fapt o reflectare a realității. Privind primarul sau pe Kardics, nu ne putem gândi doar la stereotipii.
Ei nu sunt doar gogorițele bancherului sau ale politicianului, ci prezintă, în paralel, realitatea noastră contemporană, scoase în evidență de costumele și decorul de epocă, dar subliniază și ideea că în cei o sută de ani scurși de la nașterea operei, societatea nu a putut să se descotorosească de problemele sale majore. Avem mereu impresia că îi cunoaștem pe acești oameni care ni se înfățișează pe scenă și, pe bună seamă, ne întâlnim cu ei peste tot: pe micile ecrane, în articolele ziarelor, sau, mai rău, chiar și personal. Iar în asemenea momente, inevitabil, devenim, mai mult sau mai puțin, câte un Kopjás. În acest sens adaptarea și regia lui Babarczy nu urmăresc în principal prezentarea temei rudelor, a nepotismului sau a corupției, ci, folosind cuvintele regizorului, a neinițiaților, ale acelor tineri de vârsta a doua care, subit, se trezesc în lumea celor versați, o lume a legilor nescrise. Kopjás nu găsește, dar nici nu ar putea găsi, altă șansă de scăpare din această lume decât moartea, o moarte strict personală, privată, care sub nicio formă nu are puterea de a perturba condițiile instalate. Toți cei interesați pot achiziționa bilete de intrare la casieria teatrului de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Prețul unui bilet este de 20 lei (bilet întreg), respectiv 15 lei pentru elevi și pensionari, dar se pot dona și sume mai mari.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la nr. de telefon 0261-712106 sau prin e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..