În primele două luni ale acestui an, 16 persoane care nu au avut loc de muncă au reușit să se angajeze după participarea la activitățile individuale și de grup organizate de Centrul de resurse pentru integrare socială și profesională.

În perioada 18-21 ianuarie, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a fost gazda întâlnirii internaționale care a avut loc în cadrul proiectului Erasmus+: „Dezvoltare durabilă: programe de educație socială în Europa – a acționa azi, gândind pentru mâine 2025-2026”.

Organizația Caritas Satu Mare contează pe sprijinul comunității și în acest an. Redirecționarea a 3,5% din impozitul tău pe venit către o cauză bună.

Douăzeci și unu de beneficiari ai centrelor de zi pentru copii din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare ale Organizației Caritas și-au pus la încercare creativitatea, abilitățile, talentul.

Seniorilor interesați li s-a măsurat tensiunea arterială, glicemia și li s-a făcut test EKG.

Seniorii beneficiari ai Centrului de zi pentru vârstnici Livada al Caritas au dezbătut subiecte interesante legate de bătrânețe, în cadrul prezentării susținute de Angela Kincses, specialistă în domeniul serviciilor sociale oferite vârstnicilor. 

În acest an, Caritas va organiza o serie de acțiuni și programe interesante, menite să inspire și să aducă speranță în viața membrilor comunității. 

În cadrul proiectului Erasmus+ având ca titlu: „Diversitatea este o valoare – trăim și învățăm împreună în Europa, având grijă de planeta noastră”, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare este gazda întâlnirii internaționale care are loc în perioada 30 septembrie – 3 octombrie. 

Cu ajutorul formatorului Nándor-Lóránd Józsa, mamele copiilor beneficiari ai Centrului social deschis „Casa Prieteniei” al Organizației Caritas s-au familiarizat cu bazele acordării primului ajutor. 

Centrul „Sf. Iacob” al Organizației Caritas oferă de 25 de ani sprijin și asistență pentru seniorii sătmăreni care suferă de boli cronice, necesită supraveghere, dar și-au păstrat încă mobilitatea. 

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii