Campania instituţiilor MAI locale s-a încheiat marţi, 27 februarie 2018, prin activităţi informativ-preventive susţinute de reprezentanţii instituţiilor implicate împreună cu peste 100 de elevi ai Liceului Tehnologic George Bariţiu din Livada.
Campania instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne a ajuns marţi la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc din municipiul Satu Mare. Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie au susţinut în Sala Festivă a Colegiului două întâlniri, la care au fost prezenţi peste 200 de elevi din 12 clase.