Gestul patronului Vasile Lucuț a fost anunțat printr-un comunicat de presă de Societatea Unicarm, patronată de Vasile Lucuț.
“Vasile Lucut, administrator pentru societatea UNICARM si cativa reprezentanti ai asociatiei Tarii Oasului au intervenit prompt pentru a ajuta familia din Sărătura careia i-a ars casa si au ramas fara adapost in prag de sarbatori.
Acestia au fost de parere ca procesul de constructie al unei case poate fi o chestiune de timp iar nevoia familiei este una imediata mai ales in conditiile de sanatate actuale, astfel in cursul zilei de joi, data de 17.12.2020 Vasile Lucut a cumparat si legiferat notarial in localitatea Gerăușa o gospodarie formata din casa de locuit cu spatiul necesar unei familii formata din 7 membrii, grajd, livada si vie pe o suprafata de 27 ari, in valoare de 88.200 Ron( aproximativ 18.000 euro).
Tot in cursul zilei de ieri, personal Vasile Lucut impreuna cu cei din conducerea asociatiei au ajutat aceasta familie sa se instaleze in noua locuinta, asigurandu-se ca dispun de toate cele necesare vietii de zi cu zi”, a transmis Unicarm.
Vasile Lucuț a făcut de-a lungul timpului o serie de fapte caritabile, donații și sponsorizări.