pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

O groapă imensă plină cu apă, în mijlocul unei parcări cu plată din municipiu: ”Nimănui nu îi pasă!”

O groapă uriașă apărută în asfalt, chiar în parcarea cu plată de lângă Piața Someș, îi nemulțumește pe locuitorii din zonă.

Mai mult, în urma ploilor abundente, groapa s-a umplut cu apă și locuitorii se plâng că nimeni nu vine să scoată apa.
Locuitorii din zonă susțin că în balta imensă ”au apărut broaștele, iar gropile ajung la diametrul a două roți de tractor și adânci de peste 20 cm.”
Oamenii se plâng și că abia pot să se deplaseze prin zonă, au solicitat ajutor firmei de drumuri și Apaserv, însă nimănui nu îi pasă.
”La operațiunea ”petecul” făcută înainte de alegeri, am discutat cu maistrul care făcea drumul și a spus nu au utilaj de scos apa și nu pot să astupe gropile care stau de 10 ani acolo, dar parcarea o plătim. Am sunat la Apaserv să trimită o mașina să scoată apa, au spus că doar contra cost, 250 lei. Oare nu firma asta ”de doi bani” ar trebui să cheme Apaserv-ul?” ne-a scris un locuitor din zonă.
Administratorul municipiului Satu Mare, Masculic Csaba, a declarat pentru satumarenews.ro că zilele următoare, imediat ce vremea va permite, se vor efectua lucrări de plombare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii