pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Cardul de sănătate funcționează din nou, după ce a avut probleme timp de 37 de zile

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Începând cu data de 6 august 2019 a fost reluată funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi semnate cu cardul, renunțându-se astfel la dispozițiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online.

În data de 1 august 2019, mare parte a problemelor PIAS a fost remediată de echipa mixtă formată din specialiști IT din sistemul de sănătate și din partea partenerilor care au contribuit la punerea în funcțiune a sistemului informatic. Ulterior, echipa tehnică a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare.

Menționăm că, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanța pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialiști va continua operațiunile de monitorizare și consolidare ale PIAS. Procedurile de achiziție a serviciilor de mentenanță au fost elaborate și urmează să fie demarate în cel mai scurt timp.

„Mulțumesc echipei de specialiști care a lucrat, zi și noapte, timp de aproape două săptămâni, pentru a depista și remedia problemele sistemului informatic. Această situație nu trebuie să se mai repete, trebuie să existe servicii de mentenanță care să asigure buna funcționare a tuturor componentelor sistemului și orice problem identificată să fie rezolvată punctual, la timp, astfel încât să nu mai provoace blocaje. Îmi cer scuze pacienților și furnizorilor pentru problemele cauzate de disfuncționalitățile din sistem, mai bine de o lună. Am demarat întâlniri cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale din domeniul sănătații, pentru a identifica împreună soluții care să ducă la debirocratizarea activității medicilor și, implicit, la creșterea calității actului medical. Trebuie să facem în așa fel încât, în timpul unei consultații, medicul să acorde mai mult timp pacientului și mai puțin pentru treburile birocratice” – a declarat Vasile Ciurchea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii