Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., au desfășurat o acțiune de amploare vizând o grupare specializată în trafic de droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor efectuate în această dimineață și în dimineața zilei de ieri, 27 noiembrie a.c., au fost ridicate în vederea confiscării 12 grame de hașiș, 85 de grame de cannabis, un comprimat MDMA, 3 cântare de precizie, 3 grindere, 7 telefoane mobile, 1 000 de lei și 200 de euro.La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au fost conduse 3 persoane, de 31, 32, respectiv 48 de ani în vederea audierii.
Acestea, se presupune că în perioada decembrie 2018 – noiembrie 2019 au comercializat cannabis, hașiș și comprimate extazy pe raza municipiului satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare precum și al jandarmilor.