Toți cei prezenți au putut vizita căsuțele amenajate în zona pietonală din centrul orașului, au putut degusta cozonacul, ștrudelul, vinul fiert, ceaiul fierbinte, turta dulce, produsele apicole, cârnații și au putut admira și decorațiunile, produsele din lavandă, respectiv produsele artizanale.
Adrian Ștefănuți a deschis evenimentul, prezentând, pe scurt, programul și salutându-i pe cei prezenți. Programul artistic a început la ora 17.30 cu elevii Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu", apoi au urmat elevii Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu" și elevii Liceului Teoretic Carei.
Grupele din cadrul Formației Magic Dance, coordonate de Raluca Păvăluc au prezentat mai multe dansuri, cu tema specifică Crăciunului. Elevii de la licee au intepretat colinde și cântece de Crăciun în limbile română, maghiară, germană și engleză, prezentând pe lângă cântece și obiceiuri de Crăciun.
Solista Németi Tamara, de la Centrul cultural Carei a interpretat o melodie din repretoriul internațional, încheind programul artistic.
Moșul de la Asociația Open Road a ajuns la târg pe motocicletă și a împărțit dulciuri copiilor. Atracția serii a fost figurina uriașă, ce-l reprezintă pe Moș Crăciun, precum și „cutia poștală" a Moșului, aflată în vecinătatea acestuia.
Copiii s-au înghestuit să facă poze cu Moșul și cu bradul împodobit.
Evenimentul se desfășoară în cadrul celei de-a XIII- a ediții a Festivalului Magia Crăciunului.