La data de 17 februarie, în jurul orei 17.15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 19A, între localitățile Ardud si Mădăras, a avut loc un eveniment rutier.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 64 ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism pe fondul efectuării unui viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se afla în depășirea regulamentară a acestuia, condus de un băimărean, de 47 de ani.
În urma impactului 7 persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, în urma cărora s-a stabilit faptul că un bărbat, de 57 de ani, a suferit vătămări corporale grave iar alți doi pasageri, de 47, respectiv 39 de ani, au suferit vătămări corporale ușoare, toți fiind pasageri în autoutilitară.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.