pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Nelu Tătaru: Asimptomaticii, internați și evaluați în maximum 48 de ore

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat după discuțiile de la Senat că asimptomaticii cu teste pozitive vor fi internați, iar în maximum 48 de ore vor fi evaluați pentru a se se stabili dacă rămân în spital sau intră în izolare la domiciliu, în funcție de evoluția lor. 

”Fiecare pacient își va face o evaluare clinică, biologică, paraclinică, radiologică și medicul curant va avea și posibilitatea să-și susțină diagnosticul pe care îl pune la un momentul dat. După maxim 48 de ore, cei asimptomatici pot merge la domiciliu, cu izolare până la 14 zile, dacă mă refer la Covid. Pentru cei simptomatici, în funcție de simptomatologie, se va decide prelungirea internării până la vindecare sau până devine asimptomatic”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul a precizat că urmează să fie discutate și sancțiunile:

  • ”Sunt specificate în legea 55, avem și un Cod penal. Sper să ajungem la un numitor comun, atât ca patologie, cât și ca respectare a unor reguli”, a precizat Tătaru.
  • ”Pacientul are acest drept de a refuza tratamentul”, a mai spus ministrul. 

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele după ce au făcut testul și până la aflarea rezultatului, Nelu Tătaru a spus că „stau în izolare până obțin rezultatul”.

  • ”DSP va da și actul administrativ la 48 de ore, dacă să rămâne internat, dacă să plece la domiciliu în izolare. Medicul propune și recomandă. Decizia administrativă e luată de DSP”, a declarat Tătaru.

Întrebat ce se va întâmpla cu copiii ai căror părinți sunt internați cu coronavirus, ministrul a răspuns că ”rămân în custodia familiei până la gradul 4. Nu vor fi luați de stat”.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii