pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

ANI taie în carne vie înainte de Crăciun! Primarul comunei Apa, Mihai Apan și consilierul local din Pomi, Laurențiu Liviu Florin, incompatibili

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența stãrii de incompatibilitate în cazul a
30 de aleși locali (șase primari, 11 viceprimari, 12 consilieri locali și un fost ales local). În douã cazuri au fost identificate și indicii temeinice privind posibila săvârșire de cãtre persoanele evaluate a infracțiunilor de fals în declarații, respectiv de conflict de interese de naturã penală, printre care:
APAN MIHAI, primarul comunei Apa, jud. Satu Mare care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 iunie 2012 - 30 iunie 2014, întrucât, a deținut, simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” Apa, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
LAURENȚIU LIVIU-FLORIN, consilier local C.L. comuna Pomi, jud. Satu Mare, care a încãlcat regimul juridic al incompatibilitãților întrucât Somesul Pomi S.R.L-D, societate comercialã în cadrul cãreia persoana evaluatã deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, a emis 10 facturi fiscale cãtre Primãria comunei Pomi, Jud. Satu Mare, în valoare totalã de 5.990,7 lei (TVA inclus), încãlcând, astfel, prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. TERCI ILIE GABRIEL, MARCU ION DORIN, MAGDIN SIMONA, SFARGHIA CRISTIAN, LAURENȚIU LIVIU FLORIN, BUBLE ROMAN, TOMUȘ ILIE și MUȘAT MIHÃIȚÃ nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii